SERVICII
Serviciile terapeutice din centrul de zi Copaceni sunt gandite sa asigure ingrijirea holistica a copiilor beneficiari si a familiei acestora.
Ele se adreseaza pe de o parte copiilor pacienti, dar si fratilor si parintilor acestora.
Sunt gandite avand la baza cei 4 piloni de ingrijire din paliatie: suport psihologic, spiritual , ingrijire medicala si asistenta sociala.
In zona terapiilor avem un program care include:
- activitati socio-recreative in centrul de zi
- terapie ocupationala
- activitati de relaxare si petrecere a timpului liber ( excursii, tabere, vizite la muzee, aniversari, petreceri) etc
- stimulare cognitiva si aptitudinala prin diverite tehnici si metode ludice
- asistenta psiho-pedagogica ( Scoala HOSPICE)
- consiliere psihologica
- psiho-educatie
- interventie prin tehnologie (interventie psihologica sau psiho-motrica)
- asistenta sociala
- suport spiritual
- kinetoterapie
- asistenta medicala primara
Ingrijirea se realizeaza prin programe de interventie complexe, specifice si personalizate, in functie de diagnostic, varsta, nevoi, potentialul si particularitatile de dezvoltare a acestora, intr-o echipa multidisciplinara.
CENTRUL – CASA FLORESCU
Anexa
Anexa însoţeşte conacul şi este unitate de evaluare pentru copiii bolnavi, cu un centru de terapie, o şcoală pentru nevoi speciale şi o cameră senzorială, precum şi un spaţiu destinat terapiei prin tehnologie.
Capela
Clădirea Capelei a fost prima clădire renovată şi a fost folosită încă din 2013, fiind gazda taberelor sociale HOSPICE destinate copiilor bolnavi, rudelor acestora dar şi copiilor care au suferit trauma de a-şi pierde un părinte în urma unui diagnostic oncologic. Taberele se desfăşoară pe întreaga perioadă a verii şi beneficiază de participarea voluntarilor din România şi UK.
Grânarul
Aceasta a fost a doua clădire din complex ce a fost renovată complet şi dată spre folosinţă în toamna anului 2016. Clădirea este compusă din 6 unităţi de cazare şi este destinată familiilor care au un copil bolnav şi care au nevoie urgentă de cazare.
Hambarul
Hambarul va găzdui centrul educaţional atât pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii cât şi pentru membrii familiilor afectate de o boală cu prognostic limitat de viaţă. Aici vor avea loc diferite workshopuri dar şi activităţi variate cu scopuri recuperatorii.